Piscinele, luate cu asalt din prima zi

bodrugl20

Toţi cei care au venit la psicina din apropierea oraşului Vatra au completat o declaraţie pe proprie răspundere. Totodată, oamenilor le-a fost măsurată temperatura la intrare.

„Am zis să vin, să mă scald puţin, să mă bronzez, că nu am avut posibilitatea anul acesta din cauza la pandemie. Mai mult stau la o parte, nu prea mă lipesc în grupuri de mulţi oameni”. „Distanţa se păstrează, nu este multă lume, la intrare am pus mască. Nu credeam că o să se mai redeschidă bazinele”, au spus vizitatorii.

Proprietarul piscinei spune că pentru persoanele cu febră şi vârstnicii de peste 63 de ani accesul este interzis.

„În continuare noi ne străduim şi respectăm măsurile pe care le-am respectat şi anterior, plus la toate pe teritoriu este amenajat la fel cu distanţa dintre săzlonguri, dizifectanţi, personalul este dotat cu tot ce este necesar, cu mănuşi cu măşti”, susţine Andrei Focşa, proprietar.

Conform Comisiei Naţionale de Sănatate Publică, proprietarii piscinelor sunt obligaţi să respecte măsurile de prevenire a răspândirii Coronavirusului, în caz contrar vor fi amendaţi. Astfel, numărul vizitatorilor nu trebuie să depăşească 50 la sută din capacitate, iar spaţiile să fie asigurate cu soluţiile dezinfectante şi să fie menţinută distanţa de 1,5 metri între vizitatori.

0 коммент. Добавить
Ошибки:

ссылка на видео

  • Ссылка на видео неправильная