Belarus: aproape 12 mii de oameni au fost reținuți

Centrul pentru drepturile omului Viasna de la Minsk susține că, în prezent, în Belarus, sunt peste 300 de deținuți politici, cercetați penal, în arest la domiciliu sau în centre de detenție preventivă. Datele au fost prezentate de șeful centrului Viasna, Ales Bialiațki, într-un interviu pentru Current Time TV. Potrivit lui Bialiațki, câteva sute de oameni ispășesc, în prezent, pedepse administrative, fiind condamnați la privațiune de libertate pe termene diferite, între 5 și 15 zile. În ajunul alegerilor prezidențiale din 9 august, poliția belarusă a reținut peste 1700 de oameni, iar după alegeri, de la începutul protestelor în masă și până în prezent, forțele de ordine au reținut aproape 12 mii de oameni. Este o cifră fără precedent și revoltătoare, a declarat Ales Bialiațki, șeful centului pentru drepturile omului Viasna din Belarus, în interviul pentru Current Time TV.

0 коммент. Добавить
Ошибки:

ссылка на видео

  • Ссылка на видео неправильная