Au vrut „să se plimbe”, dar au ajuns la poliție

bodrugl20

Un bărbat din orașul Strășeni a sunat la poliție anunțând că i-a fost răpit automobilul, de către niște persoane necunoscute.



Mașina era parcată chiar în fața curții sale. Imediat, polițiștii au întreprins toate acțiunile pentru a depista automobilul, dar și pe cei care au săvârșit infracțiunea.



În mai puțin de două ore, autovehiculul furat a fost găsit în satul Negrești din raionul Strășeni, abandonat în apropiere de locuința unei rude a unuia dintre făptași.



În scurt timp au fost depistați și indivizii care au comis infracțiunea.



Aceștia s-au dovedit a fi trei bărbați cu vârstele cuprinse între 17 și 57 de ani, locuitori ai aceluiași oraș cu victima, cercetați, anterior, pentru diferite infracțiuni.



Audiați de polițiști, indivizii și-au recunoscut vina, menționând că au răpit mașina pentru a se plimba câteva zile și că ideea le-a venit când au văzut cheile lăsate în lacătul de pornire a unitații de transport.



Atât făptașii, cât și mijlocul de transport au ajuns la Inspectoratul de Poliție Strășeni, unde urmează să fie stabilite toate circumstanțele cazului și a se lua măsurile legale, autovehiculul urmând a fi restituit proprietarului.

0 коммент. Добавить
Ошибки:

ссылка на видео

  • Ссылка на видео неправильная