Patru angajați ai IGPF cercetați pentru corupere pasivă

bodrugl20

Ofițerii Serviciului protecție internă şi anticorupție (SPIA) al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în comun cu Procuratura anticorupție, cu suportul Direcției inspectare efectiv din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră (IGPF) al MAI, în baza informaților preliminare deținute, au documentat de la începutul anului 2021 activitatea ilegală a mai multor funcționari publici cu statut special din cadrul IGPF.

Astfel, în urma acțiunilor întreprinse, s-a dovedit că polițiștii de frontieră, fiind în calitate de bănuiți, ar fi pretins, dar și au primit sume de bani cuprinse între 50 şi 700 de euro în schimbul favorizării traversării frontierei de stat a autovehiculelor ce transportau pasageri şi colete, cu omiterea plasării în autoizolare la intrarea în Republica Moldova, în contextul pandemiei generate de virusul Sars-CoV-2, inclusiv neaplicarea amenzilor persoanelor care nu au respectat regimul de carantină.

Subsecvent, în cadrul investigațiilor au fost constatate admiterea și a altor ilegalități, iar unul dintre angajații IGPF, personal ar fi oferit contra unei sume de bani teste false de Sars-CoV-2 cu rezultatul NEGATIV, persoanelor care traversau acest punct al frontierei de stat, precum și facilitarea traversării frontierei ilegale a unui minor, în lipsa procurii.

Ca rezultat al perchezițiilor efectuate la 03 septembrie 2021, au fost reținuți 4 angajați din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și o persoană civilă, fiind ridicate mijloace probatorii ce demonstrează complicitatea acestora.

0 коммент. Добавить
Ошибки:

ссылка на видео

  • Ссылка на видео неправильная