Afacere cu droguri deconspirată

bodrugl20

Ofițerii Direcției investigații „Centru” a INI, cei ai Direcției Generale Urmărire Penală, sub conducerea procurorilor PCCOCS și cu suportul BPDS „Fulger”, au deconspirat o afacere ilegală cu droguri.



În urma investigațiilor, polițiștii au reținut un băbat de 36 de ani, originar din raionul Orhei. Acesta ar face parte dintr-un grup infracțional, implicat în realizarea drogurilor de tip marijuana în cantităţi deosebit de mari, pe teritoriul mun. Chișinău și Orhei.



Astfel, în cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul acestuia, precum și în încăperi auxiliare, inclusiv cele situate pe malul unui lac dintr-o localitate a raionului Orhei, au fost depistate și ridicate 3 borcane de 3 litri, 2 borcane de 1,5 litri, umplute cu droguri de tip marijuană mărunţită și uscată; o cisternă de 50 de litri, 4 sacoșe și o ladă din plastic în care se aflau plante de marijuană uscate, puse la păstrat în pungi; muniții pentru armă, agendă de înscrisuri, telefoane mobile, precum și alte obiecte și instrumente destinate desfășurării activității de circulație ilegală a drogurilor.



În total au fost ridicate 8 kg de droguri, iar valoarea estimativă a acestora constituie 2 milioane de lei.



Pe cazul dat a fost pornită o cauză penală în baza art. 2171 alin.4) lit.(d) Cod Penal, iar persoana vinovată riscă închisoare pe un termen de la 7 la 15 ani.



Menționăm că, suspectul anterior a fost condamnat pentru infracțiuni similare.



17 ianuarie 2022

0 коммент. Добавить
Ошибки:

ссылка на видео

  • Ссылка на видео неправильная