200 de persoane au fugit 10 kilometri pe sub pământ
Competiţie neobişnuită în Moldova. Peste 200 de persoane s-au întrecut astăzi într-o cursă de alergat prin beciurile de la Cricova. Participanţii au fugit 10 kilometri prin tunele. Evenimentul, care se desfăşoară pentru al doilea an consecutiv, a reuşit să adune şi mulţi turişti, care spun că au rămas impresionaţi de locurile pitoreşti din ţara noastră.
Înainte să fie dat startul competiţiei, participanţii au fost stropiţi cu şampanie. Aceştia s-au echipat cu uniforme speciale şi laterne.
La final, concurenţii au fost răsplătiţi cu medalii de participare şi au savurat câte un pahar de vin fiert.
Printre participanţi au fost şi turişti veniţi tocmai din SUA, Rusia sau Polonia.
Câştigătorul concursului la categoria bărbaţi a devenit Liviu Croitoru. El a parcurs 10 kilometri în 30 de minute şi patru secunde.
Dintre femei, învingătoare a devenit Natalia Clipa, care a ajuns la final în 33 de minute şi 17 secunde. Cei doi au primit din partea organizatorilor câte o sticlă de şampanie de cinci litri.
Competiţia se desfăşoară pentru al doilea an consecutiv, iar scopul este de a promova beciurile de la Cricova pe plan internaţional.
Turiştii care au participat la eveniment au achitat o taxă de 100 de euro, iar moldovenii câte 500 de lei.
ссылка на видео