Pui de căprioară scos la vânzare pe internet
Pui de căprioară scos la vânzare pe internet. Un bărbat din satul Mălăieşti, raionul Râşcani, a fost prins de inspectorii ecologici, după ce a încercat să vândă animalul sălbatic, pe care îl ținea ilegal în gospodăria sa.
Puiul de căprioară are opt luni și a fost ţinut în captivitate din luna iunie 2015.
Cazul a intrat în vizorul Ministerului Mediului, după ce bărbatul a plasat un anunţ pe internet cu fotografia animalului. Inspectorii ecologici s-au dat drept cumpărători şi l-au prins pe suspect.
''Ţinerea în captivitate a animalelor sălbatice este interzisă, se califică ca braconaj. Persoana de la care am ridicat animalul a spus că nu el a plasat anunţul. Cineva ar fi făcut acest lucru intenţionat. El a mai spus că urma să-l predea autorităţilor singur'', a spus șeful adjunct al Inspctoratului Ecologic de Stat, Valeriu Nani.
Bărbatul le-a spus inspectorilor că a găsit puiul de căprioară rănit pe un câmp din preajma localităţii. Acum, el s-a ales cu o amendă de 4.000 de lei, iar animalul a fost adus la grădina zoologică din Capitală.
''Am primit-o. Medicii sunt la curent. O să vină și o să îi acorde tot ce îi trebuie. O să o punem în siguranță ca să fie totul bine'', a spus paznicul de la Grădina Zoologică, Gheorghe Bogdan.
Ţinerea în captivitate a animalelor sălbatice se permite doar cu acordul Ministerului Mediului. În ultimii zece ani, a fost eliberat doar un singur permis în acest sens.
ссылка на видео