Un bărbat a fost snopit de bodyguarzii lui Ilan Șor
Un filmuleț video difuzat de un post de televiziune din Rusia, obedient puterii, demonstrează cum făcea Ilan Șor legea pe drumurile din Moscova. Filmulețul a fost realizat în urmă cu doi ani de jurnaliștii de la „Rossia 1” și se referă la încălcările în trafic admise de automobilul cu numere diplomatice al lui Șor și de escorta sa.
Într-un episod din filmuleț este surprins momentul în care bodyguarzii actualului primar al or. Orhei îl snopesc în bătăi pe un șofer pentru că acesta nu le-a cedat trecerea.
Într-un alt caz, escorta lui Șor îi asigură cale liberă șefului, amenințând participanții în trafic cu un baston polițienesc.
Amintim că, în urmă cu doi ani, presa a scris despre mașinile cu numere diplomatice moldovenești cu care Ilan Șor circulă prin Rusia. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a confirmat că businessmanul le-a obținut cu sprijinul responsabililor din cadrul Ambasadei R. Moldova la Moscova, dar nu a mai identificat funcționarul vinovat.
ссылка на видео