Mihai Ghimpu, huiduit la o întâlnire cu studenții

ellitbiz

Liderul Partidului PL, a avut o întâlnire la Colegiului Financiar Bancar, acesta le-a vorbit studenților despre reușitele sale ca politician, dar și despre planurile de viitor. Totodată, Ghimpu a criticat contracandidații săi în cursa pentru Președinte al Republicii Moldova, iar atunci când unul dintre studenți i-a pus o întrebare, acesta s-a simțit ofensat și a plecat. Acest gest i-a supărat pe studenți, care au început să îl huiduie.

Mihai Ghimpu a ținut un discurs motivațional în fața studenților, acesta le-a vorbit despre viața lui politică și despre ce a reușit să îndeplinească în 7 ani cât a fost la guvernare.

„Eu, care am semnat Decretul privind Zilei Ocupației Sovetice, eu, care am depistat arhivele crimelor comunismului, eu, care am contribuție la limbă, alfabet, tricolor, independență, supremitate, eu, care am pregătit Proiectul nou al Constituției”, a subliniat Mihai Ghimpu în discursul său.

Deși se simțea foarte liber în preajma studenților, acesta s-a simțit ofensat de întrebarea unui țânăr și a anunțat că se duce acasă.

„Atunci dragii mei vă mulțumesc și mă duc acasă. Eu degeaba am vorbit aici, fiecare are dreptul la părere, la fel cum o are și dumnealui. Eu să știți că am și demnitate și nu piermit nimănui să facă ceva împotriva mea neargumentat”, a adăugat Mihai Ghimpu.

După acest incident, Mihai Ghimpu s-a îmbrăcat și a părăsit încăperea. Din filmuleț se observă că mai mulți tineri doresc să îi pună întrebări, iar acesta refuză și pleacă. Acest gest îi nemulțumesște pe tinerii adunați pentru a participa la întâlnirea cu liderul PL și încep să îl huiduie.

3 коммент. Добавить
jsmax 19.10.2016 18:59.47 block
jsmax
jsmax
19.10.2016 18:59.47

Valiza - Gara - Bucuresti !

1
karoli-111 19.10.2016 19:42.35 block
karoli-111
karoli-111
19.10.2016 19:42.35

curchiu te asteapta

0
arhenix 20.10.2016 10:41.21 block
arhenix
arhenix
20.10.2016 10:41.21

Похож на проповедников с этим микрофоном, только надо ему кожаный микрофон дать в руки и нигеров на задний план танцевать. Благо 1 уже есть у нас в стране

1
Ошибки:

ссылка на видео

  • Ссылка на видео неправильная