Mașina care își schimbă culoarea din mers

ellitbiz

Dacă ai avut și crezi că vei mai avea probleme în legătură cu alegerea culorii mașinii tale, atunci acest Lexus este ideal pentru tine.

Producătorul japonez de autovehicule a creat un model unic de Lexus LIT SI sedan, pe care l-a ”îmbrăcat” cu 41.999 de LED-uri ce sunt complet programabile. Astfel, mașina devine un ecran pe roți, fiind capabilă de multe trucuri colorate și luminoase.

LIT oferă și câteva moduri de configurare a luminilor LED, fie cu ajutorul gesturilor mâinilor tale, fie datorită muzicii de la radio. Automobilul și-a făcut debutul în videoclipul cântăreței Dua Lipa, ”Be the One”. Managerul general de produs și marketing al Lexus, Brian Bolain, spune că ”o mașină atât de impresionantă din punct de vedere vizual ca LIT IS trebuie să aibă un debut cel puțin la fel de dramatic”.

Modul Attract al LED-urilor folosește o buclă de animații colorate ce pun accent pe liniile modelului IS. Al doilea mod este Muzic Viz, ce transformă mașina într-un glob disco, iar al treilea este modul Gesture, care se folosește de mișcările mâinilor șoferului, dar și de o consolă montată în mașină.

Cele aproape 42.000 de LED-uri au fost așezate manual, fiind nevoie de 1,6 kilometri de cabluri pentru a le conecta. Atunci când sunt aprinse, becurile produc o luminozitate de 175.000 de lumeni. Cu toate că LIT este un vehicul real, așa cum se vede și în videoclipul de mai sus, Lexus nu a făcut vreo precizare cu privire la disponibilitatea acestuia pentru public.

Japonezii nu sunt singurii care au creat o asemenea mașină. Și germanii au lucrat la o mașină ce își schimbă culoarea, pentru aniversarea de 100 de ani de la înființarea mărcii BMW.

0 коммент. Добавить
Ошибки:

ссылка на видео

  • Ссылка на видео неправильная