Percheziţii, reţineri şi măsuri profilactice
În contextul combaterii, prevenirii criminalităţii şi descoperirii infracţiunilor comise anterior pe teritoriul deservit, acum două zile Poliţia Capitalei a desfăşurat 48 de percheziţii autorizate cu sprijinul angajaţilor BPDS “Fulger” a IGP şi a întocmit 513 procese-verbale cu privire la contravenţii, fiind reţinuţi totodată în flagrant delict 13 persoane bănuite de infracţiuni stradale.
Astfel au fost antrenaţi angajaţii subdiviziunilor desconcentrate ale Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău, atât ofiţeri de investigaţii cât şi ofiţeri de securitate publică, care au îndeplinit circa o sută de măsuri concrete de prevenire a infracţionalităţii, atât ziua cât şi pe timp de noapte, privind combaterea furturilor din automobile, din locuinţe, din buzunare în timpul deplasării cu transportul public urban, precum şi combaterea jafurilor stradale. Astfel pe parcursul a două zile poliţiştii au descoperit 72 de infracţiuni, au reţinut 37 de persoane bănuite de infracţiuni comise anterior, au localizat şi reţinut 20 de persoane aflate în urmărire penală, 26 de debitori de stat, au relevat şi documentat 7 infracţiuni legate de droguri cu efectuarea percheziţiilor autorizate, la fel au fost reţinute cinci grupări criminale specializate în furturi din locuinţe, jafuri stradale şi trafic ilicit de substanţe narcotice.
Totodată poliţiştii au demarat activităţi de informare a populaţiei, precum şi a elevilor instituţiilor de învăţământ, în contextul prevenirii victimizării, fiind distribuite pliante în număr de aproximativ 2 000. Iar în cinci cazuri cetăţenii au predat benevol poliţiştilor două arme cu ţeava lisă, un pistol şi muniţii, având în vedere demararea campaniei de informare în acest sens.
Este de menţionat că, pe parcursul anului trecut Poliţia Capitalei a reţinut în Izolatorul Detenţie Preventivă – 2 907 persoane bănuite de infracţiuni, iar până în prezent au fost reţinuţi pe termenul de 72 de ore – 3 427 persoane.
Direcţia de Poliţie a mun.Chişinău continuă activităţile planificate în această ordine de idei, având în vederea apropierea sărbătorilor de iarnă, iar cetăţenii să sărbătorească în linişte şi siguranţă.
ссылка на видео