Mobilizare generală a forţelor de ordine
Conform sarcinilor trasate, astăzi dimineaţă la ora 05.00, şeful Direcţiei de Poliţie a mun.Chişinău Corneliu Groza a instruit forţele mobilizate şi a repartizat echipele mixte formate pe fiecare porţiune de stradă, privind stocarea resturilor de copaci şi transportarea în locurile special amenajate de către autorităţile publice locale. În acest context au fost antrenaţi poliţiştii de sectoare, agenţi de patrulare, trupe de carabinieri, pompieri şi salvatori, militari, precum şi muncitori din cadrul serviciilor de salubritate dotaţi cu echipament special de înlăturare a consecinţelor calamităţilor naturale.
Lucrările de curăţare de a străzilor şi curţilor din mun. Chişinău vor dura două zile, iar anumite porțiuni de drum vor fi blocate temporar. Prin urmare, agenţii de patrulare vor fluidiza traficul rutier şi circulaţia automobilelor va fi redirecţionată pe străzile adiacente. Totodată, solicităm părinților și conducătorilor instituțiilor de învățământ să acorde o atenţie sporită copiilor și să-i supravegheze în permanență până la intervenţia echipelor de înlăturare a crengilor şi copacilor doborâţi.
Până în prezent forţele antrenate au încărcat peste 180 de autobasculante cu resturi de copaci, fiind transportate în locurile speciale stabilite.
ссылка на видео