Moldovenii au prins gustul frescelor şi basoreliefurilor
A fost, este şi va fi! Ne-am convins de nenumărate ori că moda revine. Nici domeniul design-ului interior nu e o excepţie. Asemeni nobililor din epoca Renaşterii, moldovenii de astăzi au prins gustul frescelor şi basoreliefurilor. Aşa că mai nou, picturile murale înlocuiesc tapetele din interiorul locuinţelor. La promovarea trendului au pus mâna, mai exact pensula, un cuplu de artişti din comuna Ciorescu, scrie Canal3.
În 1508, Papa Iuliu al II-lea i-a încredințat lui Michelangelo pictarea plafonului Capelei Sixtine din Vatican. Pictorul a avut nevoie de patru ani de muncă istovitoare, ca să creeze fresca cu o suprafaţă de 500 de metri pătraţi - astăzi cea mai cunoscută pictură murală din lume. Inspiraţi de somptuozitatea capodoperele renascentiste, şi moldovenii înstăriţi preferă astăzi tablourile, în detrimentul tapetelor.
Cei care, "înarmaţi" cu pensule, decorează casele de lux cu basoreliefuri şi fresce sunt soţii Munteanu, un cuplu de pictori, care s-au adaptat la cerinţele pieţei, într-o ţară în care arta nu prea generează venit. Acum două decenii, proaspeţi absolvenţi ai colegiului de profil, Pavel şi Valentina au plecat la Moscova, unde s-au format ca specialişti în domeniul design-ului interior artistic. Peste câţiva ani, au revenit acasă şi au descoperit că există o cerinţă şi pe piaţa autohtonă.
"Oamenii care comandă lucrările care noi le facem, ei au văzut multe, au fost peste hotare. Nivelul de cultură creşte, în general, oamenii au cerinţe tot mai exigente şi sigur că prin aceasta se remarcă faţă de rude, colegi", a spus artist plastic, Pavel Munteanu.
Printre clienţii artiştilor sunt mulţi oameni de afaceri şi politicieni. Lesne de înţeles de ce. O lucrare complexă presupune câteva luni de muncă, aşa că preţul pentru un metru pătrat de pictură murală ajunge şi la 350 de euro. Snejana, patroana unui restaurant, şi-a dorit neapărat o frescă în stil rustic în sala de nunţi.
Când priveşti un tablou să te simţi în peisajul dat, deci îţi creează imaginea de depărtare, apropiere,de căldură, de lumină, ceea ce un tablou simplu creat nu îţi oferă aşa imagine.
Picturile murale sunt o soluţie perfectă pentru a ascunde unele defecte ale locuinţei sau de ce nu, pentru a crea o iluzie optică.
"Am avut ocazia să întrebuinţăm chiar unele elemente de afară, de exemplu de balcon şi le-am folosit pe perete, am desenat o imagine, elementul de afară care este real, l-am copiat în mărime naturală şi atunci s-a primit senzaţia că nu e perete dar e o terasă sau o continuare a balconului, care este real", a spus artist plastic, Valentina Munteanu.
Soţii Munteanu spun că folosesc doar vopsele ecologice. Talentul artiştilor moldoveni este apreciat şi peste hotare. Pictorii au comenzi în Rusia, Ucraina şi România.
ссылка на видео