Anadolu Efes şi Real Madrid, la un pas de calificare
Anadolu Efes şi Real Madrid sunt la un pas de calificare în runda Final Four al Euroligii de Baschet. Turcii conduc cu 2-1 în seria din sferturile de finală cu Olympiacos Pireu, iar madrilenii - cu acelaşi scor, în confruntarea cu Daruşşafaka Dogus Istanbul.
Anadolu Efes a câştigat pe teren propriu cel de-al treilea meci cu Olympiacos Pireu, scor 64-60.
Cu 18 secunde până la sfârşit, grecii s-au apropiat la un singur punct de Anadolu Efes. Susţinuţi frenetic de peste 10.000 de suporteri, turcii au jucat mai sigur în momentele decisive şi au obţinut o victorie importantă.
O altă echipă din Istanbul, Daruşşafaka Doguş, a pierdut la Madrid cu 81-88 partida cu Realul din localitate. Spaniolii au condus confortabil la pauza mare cu 46-33 și, deşi au cedat în ultimele două sferturi, au reuşit să păstreze avantajul pe tabelă.
Următoarele meciuri din cele două serii vor avea loc vineri şi se vor disputa pe terenurile echipelor turce.
Sferturile de finală ale Euroligii se joacă după sistemul "cel mai bun din 5 meciuri", adică pâna la a treia victorie ale uneia dintre echipe.
În "Final Four" şi asigurat deja prezenţa ŢSKA Moscova şi Fenerbahce Istanbul.
ссылка на видео