Conflict, iscat la o nuntă din Capitală

ellitbiz

În seara zilei de 21 iulie curent, Poliţia Capitalei a fost alertată de către administraţia unui local de nunţi din sectorul Buiucani, despre iniţierea unui conflict cu clienţii, soldat cu acţiuni violente şi posibil provocări de leziuni corporale. La faţa locului a intervenit imediat un echipaj mobil 902, precum şi echipa mobilă din cadrul Brigăzii de Poliţie cu Destinaţie Specială “Fulger” a IGP, pentru aplanaraea conflictului şi documentarea persoanelor agresive. Respectiv, au fost reţinuţi trei indivizi agresivi în stare de ebrietate, care nu s-ar fi subordonat cerinţelor poliţiştilor, fiind escortaţi la Inspectorat conform procedurii legale. Aceştia s-au dovedit a fi mirele de 30 ani şi doi oaspeţi ai nunţii, cu vârstele de 29 ani şi 31 ani, domiciliaţi în Chişinău, manifestând un comportament neadecvatulterior, şi în incinta sediului Inspectoratului de Poliţie.

Potrivit primelor informaţii documentate de către poliţişti, aceştia ar fi intrat în conflict cu administraţia localului, din cauza unor neînţelegeri privind produsele alimentare. Conform prevederilor legale, agresorii riscă o pedeapsă contravenţională sub formă de amendă în mărime de la 300 lei la 1 500 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 20 ore până la 60 ore.

Pe parcursul zilelor de odihnă, echipajele 902 au intervenit la contracararea a 49 acte de hulganism, iar în cinci cazuri a fost necesară intervenţia echipei mobile “Fulger”.

Reamintim că, Ministerul Afacerilor Interne a dispus crearea echipei mobile din cadrul BPDS “Fulger” a IGP, în scopul intervenţiei promte la situaţii de conflict şi reţinerea persoanelor agresive în acţiuni.

1 коммент. Добавить
alexandr-7 24.07.2017 14:44.02 block
alexandr-7
alexandr-7
24.07.2017 14:44.02

Название ресторана в студию.

0
Ошибки:

ссылка на видео

  • Ссылка на видео неправильная