Reguli noi pentru agenţii economici

ellitbiz

Noi reguli pentru agenţii economici din Chişinău. Consiliul Municipal a aprobat ieri un Regulament cu privire la desfăşurarea activităţii de comerţ în Capitală.

Printre prevederi se regăseşte interzicerea comerţului stradal, dar şi amplasarea gheretelor pe mai multe străzi istorice din oraş, pe principalele bulevarde, în scuaruri, parcuri și grădini publice. De asemenea, acestea vor fi interzise pe străzile pietonale, la o distanță mai mică de 100 de metri de clădirile instituțiilor publice, la 20 de metri de la trecerile subterane, 6 metri de la carosabil şi 20 de metri de la stațiile de așteptare.

Astfel, comerţul stradal va fi interzis pe 24 de străzi din sectorul Centru al Capitalei şi în perimetrul zonei istorice Columna – Ismail – Pan Halippa – Alecsandri – Mateevici şi Pușkin. În sectorul Buiucani, nu vor mai fi gherete pe cinci străzi şi în zona istorică Pușkin – Mihai Viteazul, Şciusev, C. Stere – Columna şi Mateevici. Curăţate vor fi şi zece străzi şi zona istorică din sectorul Râşcani.

Cele mai multe magazine mobile vor râmâne în sectorul Botanica şi Ciocana. Acolo, acestea vor fi scoase de pe cinci şi, respectiv, două străzi. Potrivit autorităţilor, gheretele care sunt amplasate în locații interzise, vor fi evacuate după ce le va expira autorizația.

0 коммент. Добавить
Ошибки:

ссылка на видео

  • Ссылка на видео неправильная