Testăm rezistenţa umbrelelor
Cât de rapid se poate defecta o umbrelă? Reporterul nostru a aflat raspunsul la acestă întrebare.
A supus unor teste dure, umbrelele noastre ca să știți cât de vulnerabile sunt acestea pe timp de ploaie sau vânt!
Umbrela este foarte utilă atunci când plouă, dar se mai întâmplă să o folosim incorect, fie că o ținem prea sus sau prea jos. Ei, și dacă ploaie azi nu e, să fie! O galeată, o scară și să cadă precipitațiile.
O umbrela ținută cât mai aproape de cap, îl acoperă, dar îți udă hainele, iar ridicată mai sus, aduce stropii la picioare.
Ştim că ploaia nu cade perpendicular peste umbrelă, de aceea am făcut un test mai dur, la o spălatorie auto.
O astfel de abundență de precipitații e mai rară pe la noi, dar ce ne facem atunci când trecem printr-un curent de aer, între două blocuri apropiate.
În asemenea situații ne salvează umbrela cu cel puţin 8 spițe din oțel și cu un mecanism de închidere fixat de un arc.
În final, ne-am ales fără 3 umbrele, dar cu o lecție bună de învățat.
ссылка на видео