Jaf ratat în sectorul Botanica
A ţinut piept unor jefuitori. O femeie din Capitală a fost cât pe ce să fie ţinta unui jaf pus la cale de doi indivizi. Victima nu s-a pierdut însă cu firea şi îşi ţinea geanta bine. Văzând că planul lor a fost dat peste cap, atacatorii au luat-o la fugă pentru a nu fi observaţi, cel puţin. Unul dintre ei nu a avut însă norocul să scape, fiind reţinut de un trecător.
Incidentul s-a petrecut în sectorul Botanica al Capitalei.
Totul s-a întâmplat în jurul orei 22.30, atunci când femeia se îndrepta spre serviciu. În momentul, în care ea mergea pe drum, doi indivizi au acostat-o şi au doborât-o la pământ în încercarea de ai smulge poşeta. Femeia nu a cedat şi a strigat după ajutor. Un trecător, care era în zonă a luat-o pe urmele fugarilor şi în cele din urmă a reuşit să pună mâna pe unul dintre ei.
Între timp, victima a anunţat autorităţile. La locul cu pricina a intervenit un echipaj 902. Poliţiştii au demarat cercetările în acest caz, iar agresorul împreună cu victima au fost conduşi la Inspectoratul de Poliţie Botanica pentru a fi audiaţi. De asemenea, oamenii legii vor identifica şi cel de-al doilea individ. În cele din urmă, dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii s-ar putea alege cu sancţiuni.
ссылка на видео