Tânăr prins cu droguri la el
A recunoscut în faţa oamenilor legii că, consumă droguri. Un individ în vârstă de 30 de ani a fost reţinut de poliţişti, având la el stupefiante. Comportamentul lui suspect a fost indicele care l-a dat de gol.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 21:40, noaptea, în sectorul Botanica al Capitalei. În timp ce un echipaj de ofiţeri patrula pe raza străzii Titulescu, a observat un taximetru parcat pe acostament. Apropiindu-se de automobil, oamenii legii au zărit în interior doi indivizi. La văzul poliţiei, amicul taximetristului a ieşit ca ars din automobil, aruncând jos un pacheţel dubios. Fiind luat la întrebări, suspectul a recunoscut că pliculeţul îi aparţine, iar la scurt timp a mai predat benevol poliţiştilor încă un pacheţel. El le-a povestit anchetatorilor că, uneori mai consumă droguri.
Organele de drept au demarat investigaţii la faţa locului. Potrivit lor, într-un pliculeţ se afla un conţinut de culoare verde, iar în altul, o substanţă de culoare albă.
Substanţele au fost ridicate pentru a fi transmise într-un laborator. Totodată, tânărul a fost condus la Inspectoratul de Poliţie Botanica pentru a fi audiat. Dacă rezultatele vor arăta că substanţele sunt narcotice, bănuitul riscă să fie sancţionat pentru deţinere şi consum de stupefiante, fapt pedepsit de lege.
ссылка на видео