Bănuit că ar fi sustras mobilă din scara unei casei de locuit
Recent poliţiştii sectorului Buiucani din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău au fost sesizaţi de către un bărbat de 32 ani, precum că i-ar fi fost două dulapuri din scara blocului de locuit în timp ce îşi aduna lucrurile, pentru a le transporta la un alt apartament. La faţa locului ofiţerii de investigaţii au stabilit că, paguba materială adusă proprietarului este de aproximativ 6 000 lei, fiind iniţiate acţiuni speciale “pe urme fierbinţi”.
Astfel suspectul a fost stopat la periferia Capitalei, conducând un microbuz de model Mercedes, în care se aflau cele două dulapuri ale victimei. Acesta s-a dovedit a fi originar din raionul Străşeni, în vârstă de 30 ani, care şi-ar fi recunoscut vinovăţia, iar mobile a fost returnată proprietarului.
Poliţia Capitalei solicită cetăţenilor, să asigure şi să supravegheze corespunzător bunurile materiale.
Individul este cercetat penal pentru furt şi riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de pînă la 13 000 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 2 ani.
ссылка на видео