Ministerul Mediului vrea să interzice încă un tip de azbest
La un an după ce au fost interzise, în Moldova, cinci tipuri de azbest, Ministerul Mediului vrea să-l scoată din circuit și pe al șaselea, pe motiv că este o substanță cancerigenă. Este vorba despre azbestul de crisotil, cunoscut ca azbestul alb, regăsit și în foile de ardezie.
Ministerul a elaborat și un proiect de lege în acest sens, care urmează să fie discutat în lectura a doua în Parlament.
"Prin această lege noi dorim ca ceea ce prezintă pericol pentru mediu și pentru sănătate să putem să reglementăm, să interzicem și să aducem cetățeanului informație și să putem aduce pe piață produse ecologice. Cei care utilizează și stocurile care sunt existente vor fi utilizate până la finalizarea acestora, chiar și după intrarea în vigoare a legii. Odată ce au intrat în țară vor fi utilizate acele stocuri", a comunicat reprezentantul Ministerului Mediului, Svetlana Bolocan.
Totodată, stocurile deja existente de produse ce conțin azbest de crisotil urmează a fi comercializate până în 2019.
În iunie 2016, Legislativul a interzis cinci tipuri de azbest, iar al șaselea tip, azbestul alb – crisotil, a fost menţinut, fiind considerat mai puțin periculos.
Uniunea Europeană a interzis de mai mult timp folosirea materialelor de construcție ce conțin azbociment. În Republica Moldova, însă, în sate, majoritatea caselor sunt acoperite cu foi de ardezie.
ссылка на видео