Examen SMURD la Cimislia

rexar

13 angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au devenit paramedici după ce astăzi la Cimișlia au susținut un examen de calificare. Pompierii și salvatorii au fost instruiți de formatori IGSU pentru a interveni la acordarea primului ajutor calificat în caz de urgențe. Noii specialiști au fost testați în probe individuale și de echipă, iar la final au primit certificate de absolvirea cursului inițial. Pompierii au prezentat examinatorilor metodele de resuscitare, imobilizare, aplicarea gulerului cervical, acordarea ajutorului în cazuri de fracturi deschise, dar și intervenție în caz de asfixie. Paramedicii vor interveni pentru acordarea primului ajutor în caz de accidente și situații excepționale. Mai mult, pentru a spori nivelul de pregătire a noilor specialiști, aceștia vor merge la Iași unde vor obține experiență practică, intervenind cu colegii români în situații de urgență. La întoarcere din România aceștia vor fi încadrați în servicii SMURD la Cimișlia și Hîncești, care urmează să fie lansate începând cu anul 2018. Inspectoratul General al Situațiilor de Urgență a deschis primul serviciu SMURD în luna septembrie 2014, iar la moment acestea activează la Bălți și Cahul.

0 коммент. Добавить
Ошибки:

ссылка на видео

  • Ссылка на видео неправильная