Putin și-a făcut cruce din stânga spre dreapta

rexar

Noaptea trecută, președintele rus Vladimir Putin a găsit un alt motiv să pozeze la bustul gol, scrie publicatia elena Enikos.

De data aceasta, el si-a facut baie la copca pe lacul Seligher.

Baia de Boboteaza este o veche tradiție ortodoxă, dar gestul lui Putin i-a facut pe bloggeri să-l suspecteze de apartenență la credința catolica.

Așa cum se vede în video postat de RIA „Novosti“, Putin se baga in apa și înainte de prima scufundare își face semnul crucii. Apoi, înainte de scufundările ulterioare în loc sa-si faca cruce prefera să-și țina strâns nasul.

Participarea lui Vladimir Putin la astfel de ritualuri ortodoxe nu este o premiera. După cum a remarcat secretarul de presă al Kremlinului, Dmitri Peskov, președintele participa de mai mulți ani la baia de Boboteaza. Cu toate acestea, de data aceasta comportamentul șefului statului i-a alarmat pe unii ruși. Este vorba despre încercarea nereușită a lui Putin de a face semnul crucii, ceea ce a condus la ideea ca el ar fi catolic.

„Iar înotatorul nostru nocturn se pare ca este catolic. De ce, aflat in copca, el si-a facut cruce din stânga la dreapta. Desigur, estea treaba lui. Doar ca pana acum nu ni s-a spus, se pare, despre asa ceva?“ – a scris pe Twitter jurnalistului Vladimir Varfolomeev.

„Iata așa se întâmplă de obicei. Cei care ne vorbesc cel mai mult despre spiritualitatea și tradițiile ortodoxe, nu stii nici macar sa-si faca cruce corect“.

News.ru.com scrie ca semnul crucii facut de Putin in copca nu permite să se vada clar dacă a fost din dreapta spre stanga, sau de la stânga la dreapta, ca la catolici, deoarece traiectoria mișcării mâinii sale drepte este haotica si complicată. ”Mai degrabă, se poate presupune că Putin este fie neglijent, fie încearcă cu greu facă față spasmului provocat de apa rece ca gheata”.

Publicatia remarca faptul că Putin a fost acuzat în mod repetat de neglijență în executarea semnului crucii. De exemplu, presedintele rus de multe ori nu ajunge cu degetele la frunte, oprindu-le la nivelul nasului.

0 коммент. Добавить
Ошибки:

ссылка на видео

  • Ссылка на видео неправильная