Un şofer agresiv a accidentat patru automobile
Scandal în centrul Capitalei. Un şofer agresiv a fost încătuşat de poliţişti direct în stradă, după ce a accidentat patru automobile şi le-a spart geamurile cu o lopată. Incidentul s-a produs în această după-amiază, la intersecţia străzilor Alexei Sciusev şi Nicolae Iorga. În timpul reţinerii, individul, în vârstă de 50 de ani, a opus rezistenţă, aşa că oamenii legii au fost nevoiţi să folosească forţa fizică. După ce s-a liniştit, bărbatul a declarat că şi-ar fi ieşit din fire, din cauza unor probleme în familie.
Haosul a pornit de la un accident minor pe care l-ar fi provocat şoferul agresiv la intersecţia străzilor Mitropolit Bănulescu-Bodoni şi Alexei Sciusev. Potrivit martorilor, bărbatul conducea haotic, iar, la un moment dat, a intrat cu maşina sa într-un alt automobil.
ссылка на видео