Exercițiu de descarcerare la Edineț
Ieri 19 mai 2018, 28 de salvatori și pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI au participat la un exercițiu de descarcerare în preajma unei instituții de învățămînt din orașul Edineț. Aplicațiile au avut loc în contextul finalizării cursului de instruire oferfit de către pompierii voluntari britanici Operațiunea Florian. Potrivit scenariului, în urma unui accident de circulație, o persoană a fost încarcerată în fiarele unui autovehicul, iar salvatorii au avut misiunea de a salva sinistratul și ai acorda primul ajutor calificat. În mai puțin de 15 minute pompierii din nordul țării au reușit să descarcereze persoana după experiența acumulată și s-o predea serviciului medical.La final salvatorii moldoveni au primit diplome de absolvire, iar pompierii postului Otaci și unității din Edineț cîte o autospecială de intervenție la stingerea incendiilopr și efectuarea misiunilor de descarcerare. Tehnica de intervenție a fost donată salvatorilor din nordul țării de către Operațiunea Florian în urma unei colaborări de peste 5 ani a IGSU cu pompierii voluntari din Regatul Unit al Marii Britanii.
FOTO
ссылка на видео