Amenzi aplicate anul trecut, agenţilor economici de către CC

rexar

12 milioane şi jumătate de lei - este suma amenzilor aplicate anul trecut, agenţilor economici de către Consiliul Concurenţei. Au fost achitate puţin peste 8 milioane, restul vor fi obţinute în judecată. Printre cele mai frecvente abateri se numără trucarea ofertelor în cadrul licitaţiilor, stabilirea unor preţuri inechitabile sau nerespectarea normelor procedurale. Cu cea mai mare amendă s-a ales o firmă de turism.

"Cea mai mare amendă aplicată a fost Companiei Capital System, ca urmare a nesupunerii inspecţiei efectuate de angajaţii Consiliului Concurenţei, în valoare de un million 600 de mii de lei", a declarat şeful de la Direcţia Juridică, Consiliul Concurenţei, Ion Ţărnă.

Trei milioane şi jumătate de lei au vărsat la bugetul de stat două companii care au trucat ofertele în cadrul în cadrul unei licitaţii organizate de către o întreprindere municipală. În 90 la sută dintre cazurile ajunse în judecată, Consiliul Concurenţei a avut câştig de cauză.

"În general tendinţa autorităţilor de concurenţă din lume şi evident şi noi mergem în acelaşi pas, nu este de a sancţiona agenţii economici. Tendinţa este de a lucra cu ei, de a explica sau fie de a anticipa încălcările concurenţiale", a comunicat preşedintele Consiliului Concurenţei, Viorica Cărare.

0 коммент. Добавить
Ошибки:

ссылка на видео

  • Ссылка на видео неправильная