Expert în energie: Ar trebui să ne ținem nervii tari
Jocul pe care îl face Gazprom, întrerupând, sub diverse pretexte, livrările spre Europa, pentru a crea panică și o eventuală creștere a prețurilor, nu poate dura mult, pentru că Rusia pur și simplu nu mai are unde să-și înmagazineze gazele, în condițiile în care 75 la sută din exporturile sale sunt spre Europa. Ar trebui „să ne ținem nervii tari” în această perioadă și să nu reacționăm emoțional la anunțurile Moscovei, spune expertul în energie Otilia Nuțu.
Europa este îngrjorată după ce Gazprom a anunțat că închide conducta Nord Stream 1 pentru lucrări de întreținere. Este cea mai mare conductă care transportă gazul rusesc către Germania. Fluxurile vor fi oprite, teoretic, timp de zece zile, până în data de 21 iulie, însă guvernele, piețele și companiile sunt îngrijorate că oprirea ar putea fi prelungită din cauza războiului din Ucraina. Astfel, ar da peste cap planurile occidentalilor de umplere a depozitelor pentru iarnă și ar accentua o criză a gazelor.
Germania nu este singura țară care își face griji privind livrările de gaze naturale din Rusia. Vecinii francezi sunt la fel de preocupați de situație, convinși că era gazului rusesc pentru Europa apune rapid. Austria și Italia au anunțat deja, luni, scăderi masive ale livrărilor de gaze, mult sub ceea cea ar fi trebuit să primească.
ссылка на видео