Voronin despre UASM
Guvernul a venit cu o reacție, după declarațiile fostului șef al statului Vladimir Voronin, despre soarta de mai departe a clădirilor și terenurilor ce aparțin Universității Agrare, dar care urmează să fie lichidată prin absorbție de către o altă instituție. „Este așa informație că Universitatea Agrară a fost promisă Fundației Soros”, a afirmat Voronin. „Este un fals absurd”, a declarat, la rândul său, Anastasia Taburceanu, purtătoarea de cuvânt de la Executiv, fiind solicitată de UNIMEDIA.„Este un fals absurd, idee nu am la ce se referă dl. Voronin, declarația lui e un fals”, a declarat Anastasia Taburceanu.
Fostul șef al statului, Vladimir Voronin critică decizia de a lichida Universitatea Agrară de Stat din Moldova prin absorbție de către Universitatea Tehnică. Mai mult, potrivit liderului Partidului Comuniștilor, clădirile și terenurile acestei instituții ar fi fost „deja promise Fundației Soros”.
ссылка на видео