Avocații Marinei Tauber au cerut din nou revocarea arestului

bodrugl20

Avocații deputatei Șor, Marina Tauber, acuză procuratura că îi încalcă dreptul clientei sale la un proces echitabil. Asta după ce legislatoarea, aflată în arest preventiv la Penitenciarul nr. 13 nu a fost lăsată să vină la Judecătorie pentru a asista la o ședință în care a solicitat revocarea măsurii de arest preventiv. Avocații acuză procurorii că nu au venit la ședință deliberat care astfel a fost amânată pentru ziua de marți, 16 august.

Reprezentanții Procuraturii nu au comentat deocamdată acuzațiile avocaților. Am solicitat o reacție și o vom publica imediat ce o vom primi.

„Asistăm la o violare la dreptul la un proces echitabil, nu a fost escortata pentru a putea să se apere. Este o încălcare foarte gravă, iar așa cum a spus și domnul avocat, practica CEDO arată că astfel de cereri se examinează neîntarziat”, a declarat avocatul Iulian Balan.

Apărarea lui Tauber spune că au venit cu noi probe care să demonstreze că măsura preventivă a clientei lor trebuie schimbate și cer aplicarea unei măsuri non-preventive.

„Am întemeiat cu noi probe pentru eliberarea persoanei. Am motivat prin lipsa riscurilor care nu a fost posibil de prezentat la emiterea mandatului de arest când am primit demersul procurorilor în aceeași zi, respectiv, am avut acum mai mult timp și apărarea a adunat probe concludente. Ședința s-a amânat pe marți și acuzatorii nu s-au prezentat”, a declarat un alt avocat al Marinei Tauber care spune că amânarea a fost solicitată de procurori.

0 коммент. Добавить
Ошибки:

ссылка на видео

  • Ссылка на видео неправильная