Frontul rusesc se prăbușește în sud
Frontul rusesc se prăbușește în sud, a transmis, marți, un corespondent de război ucrainean. Acesta a mărturisit că nu mai poate ține pasul cu informațiile despre orașele nou eliberate care apar din oră în oră.Avansul accelerat reușit de forțele Kievului îi ține la distanță pe ruși de Odesa și de restul coastei ucrainene la Marea Neagră. Pe de altă parte, statele membre ale Uniunii Europene au convenit să antreneze 15.000 de soldați ucraineni cât mai repede posibil, potrivit publicației germane Der Spiegel. Detaliile planului vor fi negociate, săptămâna viitoare, la Bruxelles.
De două zile, circulă speculații care, dacă ar fi confirmate, ar însemna că Rusia și-a pus în mișcare o parte din capacitățile nucleare. După filmarea cu trenul care ar transporta tehnica nucleară și zvonurile despre deplasarea submarinului Bologorod, în noi imagini, presupus filmate pe o șosea din apropiere de Moscova, apar cinci lansatoare de rachete nucleare Topol.
ссылка на видео