17 autocamioane cu ajutor umanitar pentru Ucraina
𝟏𝟕 𝐚𝐮𝐭𝐨𝐜𝐚𝐦𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐜𝐮 𝐚𝐣𝐮𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐮𝐦𝐚𝐧𝐢𝐭𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐞𝐬𝐜𝐨𝐫𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐚̆𝐭𝐫𝐞 𝐔𝐜𝐫𝐚𝐢𝐧𝐚
Lotul este oferit de către Guvernul Republicii Moldova și urmează să ajungă în orașul Odesa, pentru a fi ulterior repartizat în regiunea Mykolaiv.
Donația include bunuri materiale, în sumă de peste 21 de milioane de lei, din gestiunea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (cca 5 milioane lei) și Ministerului Muncii și Protecției Sociale (cca 16 milioane de lei), fiind primite anterior sub formă de ajutoare umanitare pentru gestionarea crizei refugiaților.
Lotul transmis autorităților din Ucraina, în calitate de asistență internațională, conține corturi, paturi, saltele, încălzitoare pentru corturi, saci de dormit, seturi igienice, măști medicinale și produse alimentare.
La punctul de trecere al frontierei Palanca-Maiaki Udobnoe, pe unde au traversat frontiera autocamioanele, au fost prezenți Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco și Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu.
Menționăm că anterior, angajații IGSU au mai escortat 22 camioane cu loturi de asistență umanitară, oferite de Guvernul Republicii Moldova, pentru cetățenii Ucrainei.
ссылка на видео