Tot mai puține vaci în satele Moldovei
Crescătorii de vite din sate susțin că se descurcă din ce în ce mai greu. Din cauza secetelor, nu au suficientă hrană pentru animale, iar prețurile care li se oferă pentru lapte și carne nu le acoperă cheltuielile, astfel încât tot mai mulți țărani își scot vacile la vânzare.
Natalia Chiriac din satul Călinești, din raionul Fălești, se trezește în fiecare dimineață la ora 4:00 ca să mulgă la 5:00 cele patru vaci pe care le crește în gospodărie. Le mulge mai întâi mecanizat, apoi manual, pentru că laptele rămas în ugere ar putea afecta animalele. La ora 6:00, femeia duce circa 55 de litri de lapte la centrul de colectare din localitate, unde lucrează de 9 ani, de când acesta a fost deschis.
„Acesta mi-e lucrul, cu asta mă hrănesc. Am trei copii la școală. Trebuie încălcați, îmbrăcați, de plătit lumina, telefonul, mâncarea... Chiar dacă trăim la țară, tot avem nevoie de bani. Și datorită acestei activități, nu ne ducem peste hotare, stăm acasă, lângă copii”, povestește femeia.
ссылка на видео