Au înflorit trandafirii, iar gospodinele culeg florile
Sezonul trandafirilor pentru dulceață este în toi. Deşi suprafeţele cultivate s-au redus considerabil în ultimele decenii în Republica Moldova, unii agricultorii şi-au propus să readucă la viaţă această îndeletnicire.
Victor Melnic din satul Dobrogea, comuna Sîngera, are aproape două mii de metri pătrați plantați cu trandafiri de Damasc, cel mai renumit soi folosit la dulceață sau ceai.
VICTOR MELNIC, agricultor: "Noi preconizăm de a recolta în jur de 500 de kilograme. Aceste flori vor fi produse sau uscat, sau la dulceţuri sau la producerea de siropuri şi expuse pe tejghelele pieţelor autohtone."
Dintr-o tufă de trandafiri de Damask se obțin cam două kilograme de dulceață. Deşi este o plantă benefică întregului organism, ea este aproape dată uitării.
VICTOR MELNIC, agricultor: "Pe timpuri în Republică se cultivau, dacă vorbim de plante aromatice în jur de 2020 de hectare, cu trandafir erau în jur de 57 de hectare. Astăzi din cele 57 de hectare, au mai rămas în jur de 10 hectare."
Dulceața de trandafiri combate oboseala, este un tonic digestiv foarte bun care ajută la stimularea apetitului și îmbunătățește digestia. Este o solutie excelentă pentru energizare si un calmant pentru durerile abdominale. Este un puternic antidepresiv iar insomnia sau depresia pot fi si ele indepărtate cu usurintă.
ссылка на видео