Munteanu despre cum sunt gestionate proprietățile publice

bodrugl20

Gestionarea achizițiilor sau transmiterea spațiilor comerciale de la aeroport prin achiziții eșuate arată foarte clar lipsa de capacitate a Agenției Proprietății Publice (APP), dar și faptul că statul își gestionează extrem de prost proprietățile. Declarația a fost făcută de liderul Coaliției Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu, făcută în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4. „Totul plutește într-o largă obscuritate”, a spus politicianul, care a mai adăugat că trebuie „schimbat acest carusel sau grădiniță de copii”.

„Sunt foarte nemulțumit de serviciile oferite în aeroport. Am stat o oră și jumătate la controlul de pașapoarte săptămâna trecută. Laudele actualului ministru (cu privire la creșterea numărului de pasageri n.r.) sunt laudele muștii la arat. Infrastructura este indisponibilă, adică nu există suficiente terminale. Felul în care a plecat fostul director al aeroportului a rămas în continuare învăluită în mister. Nu a existat o investigație privind motivele plecării managerilor de bună calitate din acest sistem. Domnul Vozian a spus că nu mai tolerează să fie sunat și să i se spună ce să facă din partea unor oficiali statului. Gestionarea achizițiilor sau transmiterea spațiilor comerciale prin achiziții eșuate arată foarte clar lipsa de capacitate a APP-ului și a oamenilor care încearcă să își asume aceste laude. (…) Ar fi fost o idee să căutăm un alt manager, să înțelegem de ce investitorii nu se bat pentru aeroportul Chișinău sau, poate se bat dar învăluiți în obscuritate, cum a fost cazul cu Lagardere care până la urmă își rezolvă, am impresia, interesul de a ocupa spațiile, în condițiile în care Procuratura deja a spus că va iniția niște investigații pe deciziile care s-au luat. Totul plutește într-o largă obscuritate”, a declarat Munteanu.

0 коммент. Добавить
Ошибки:

ссылка на видео

  • Ссылка на видео неправильная