A fost găsit vinovatul accidentului în lanţ de pe strada Mihai Viteazul
Poliţia susţine că şoferul maşinii de marca Ford ar fi provocat carambolul. Acesta ar fi lovit din spate un Volkswagen, care la rândul său a tamponat un Mercedes.

În urma impactului, maşinile au fost proiectate în automobilul de marca Opel, care se deplasa din sens opus. Opel-ul a derapat şi a intrat sub caroseria unui camion. Oamenii legii au precizat că vor stabili pedeapsa pentru şoferul vinovat după ce vor avea rezultatele medico-legale a celor doi bărbaţi care au ajuns la spital cu fracturi. Unul dintre aceştia a fost externat, iar celălalt se află în secţia terapie intensivă a spitalului de Urgenţă. Medicii susţin că starea pacientului este satisfăcătoare.
  • 0:53
    Şeful Serviciului Vamal a fost audiat de ofiţerii CNA
    • 8 апр 2013
    • 55784
  • 0:56
    Scandal la Primărie! Deputatul neafiliat Ion Ceban a dat buzna la şedinţă
    • 8 апр 2013
    • 7166
  • 0:34
    Poliţiştii italieni au descoperit o tonă de haşiş într-un camion plic cu cartofi
    • 8 апр 2013
    • 5722
  • 1:06
    Papa Francisc a devenit oficial şi episcop al Romei
    • 8 апр 2013
    • 4859
  • 2:13
    Numărul moldovenilor care suferă de hipertensiune arterială este în creştere
    • 8 апр 2013
    • 6486
  • 1:51
    Va fi sau nu desemnat premierul până la 5 aprilie?
    • 1 апр 2013
    • 4757
  • 1:28
    Unul dintre cei mai mari luptători de K-1 din lume a sosit la Chişinău
    • 29 мар 2013
    • 7343
  • 0:53
    Eurovision-ul a ajuns în Scuarul Catedralei
    • 29 мар 2013
    • 4146
  • 2:41
    Ea este cea mai frumoasă studentă de la ASEM. Cum ţi se pare
    • 29 мар 2013
    • 4619
  • 2:34
    Protest si altercaţii azi, în centrul capitalei
    • 29 мар 2013
    • 4104
  • 0:25
    Vremea rea ţine închise patru puncte de trecere a frontierei cu Ucraina
    • 25 мар 2013
    • 4208
  • 1:26
    Proteste de amploare la Paris împotriva căsătoriilor gay
    • 25 мар 2013
    • 5054
  • 2:07
    Moldova între Vest şi Est, dicutată la emisiunea Pro Vest de pe Prime
    • 25 мар 2013
    • 3945
  • 1:39
    Cipru scapă de faliment, Autorităţile cipriote vor primi 10 miliarde de Euro
    • 25 мар 2013
    • 3486
  • 2:06
    Bătaie în lumea teatrului, pentru 20 de mii de lei la 100 de moldoveni au zis
    • 25 мар 2013
    • 4113
  • 0:48
    Teatrul Balşoi, un mare bordel unde artistele fac sex cu oligarhi
    • 21 мар 2013
    • 4972
  • 0:49
    Mihai Godea cere transparenţă în privinţa formării noului Guvern
    • 21 мар 2013
    • 4567
  • 2:03
    Mai mulţi tineri au protestat în faţa Palatului Republicii
    • 21 мар 2013
    • 4490
  • 0:36
    Lufthansa protestează. Peste 500 de zboruri au fost anulate în Germania
    • 21 мар 2013
    • 3537
  • 0:44
    Al Qaeda plănuia atentate la paradele gay din Europa şi Statele Unite
    • 21 мар 2013
    • 3763
  • 0:36
    Un bărbat va sta 18 ani în puşcărie pentru că şi-ar fi omorât prietenul
    • 20 мар 2013
    • 3525
  • 1:10
    Sentinţă dură pentru actriţa şi interpreta americană Lindsey Lohan
    • 20 мар 2013
    • 3566
  • 0:42
    Explozii la Ankara. Cel puţin 2 persoane au fost rănite
    • 20 мар 2013
    • 3430
  • 0:38
    Arestări la vamă într-un dosar pentru contrabandă
    • 20 мар 2013
    • 3898
  • 0:22
    Activitatea a două puncte de frontieră moldo-ucraineană a fost sistată temporar
    • 20 мар 2013
    • 3638
  • 0:49
    18 muncitori au rămas blocaţi într-o mină de cupru din Polonia
    • 20 мар 2013
    • 3497
  • 1:49
    Acordul de Asociere dintre UE şi Moldova va fi cel mai ambiţios
    • 19 мар 2013
    • 3449
  • 1:59
    Împuşcături în plină zi în centrul Chişinăului!
    • 19 мар 2013
    • 4242