Maraton printre butoaie şi sticle de vin Prime Stiri in Mold

sporter

S-au întrecut în alergare printre butoaie şi sticle de vin. Peste 200 de oameni au participat, astăzi, la o competiţie mai puţin obişnuită. Aceştia au trebuit să fugă 10 kilometri în beciurile subterane de la Cricova. Maratonul se desfăşoară pentru al doilea an la rând şi a reuşit să adune şi un număr mare de turişti.

Întrucât competiţia s-a desfăşurat în beciuri, înainte de start, toţi participanţii au fost stropiţi cu vin spumant. Sportivii au avut de parcurs în subteran 10 kilometri, aşa că s-au echipat cu uniforme speciale şi lanterne.

Nu doar praful, însă, le-a dat bătăi de cap concurenţilor. În timpul maratonului, un grup de voluntari îi ispitea pe sportivi să se abată de la drum şi să bea un pahar cu vin.

După cursă, sportivii au fost răsplătiţi cu medalii şi vin fiert.

Printre participanţi s-au numărat şi turişti din Rusia, Polonia şi Statele Unite.

Câştigător printre bărbaţi a ieşit Liviu Croitoru. Acesta a parcurs distanţa în 30 de minute şi patru secunde. Iar cea mai rapidă dintre femei a fost Natalia Clipa, care a ajuns la final în 33 de minute şi 17 secunde. Ambii au primit câte o sticlă de şampanie de cinci litri.

Competiţia se desfăşoară pentru al doilea an consecutiv şi are scopul de a promova modul sănătos de viaţă. Turiştii care au participat la eveniment au achitat o taxă de 100 de euro, iar moldovenii - câte 500 de lei.

0 коммент. Добавить
Ошибки:

ссылка на видео

  • Ссылка на видео неправильная