Săptămâna Mondială a Alăptării marcată și la Chișinău

mamamd

Săptămâna Mondială a Alăptării marcată și la Chișinău. La eveniment au participat zeci de mămici împreună cu bebelușii lor

Alăptaţi, căci alăptarea este primul pas spre dezvoltarea sănătoasă a copilului, dar şi spre stabilirea unei legături emoţionale unice între mamă şi bebeluș. Cu acest mesaj, zeci de mămici din capitală au pornit, astăzi, într-un marş al alăptarii. Evenimentul a dat startul Săptămânii Mondiale a Alăptării marcată în perioada 1-7 august.

Cu baloane albe în mână, simbol al picăturilor de lapte matern, şi cu un bebeluș în braţe sau încă sub inimă, mămicile au mers în marş de la Universitatea Pedagogică "Ion Creangă", până în Parcul Dendrariu. Fiecare dintre ele au spus NU biberonului şi îndeamnă toate mamele, care au posibilitatea, să le urmeze exemplul.

„Laptele nostru matern poate fi considerat că ceva foarte preţios. Un aur alb pe care noi putem să-l oferim copiilor noştri. Şi laptele matern nu este doar hrana. Este ceva mult mai mult. Chiar dacă trăim într-o societate în care mamele lucrează, totuşi alăptarea trebuie susţinută şi promovată de toate mămicile”, susține o mămică.

„Eu când alăptez simt că primesc viaţa nu doar ofer. Pe lângă alte beneficii precum sănătate, energie, întărirea sănătăţii. Alăptarea ajuta mult şi din punct de vedere financiar, nu stiu cât costă dar aud de la alte mămici că este destul de scump”.

Mămicile spun că în momentul alăptării trăiesc momente de nedescris. Ecaterina, una dintre mămicile prezente la eveniment, povesteşte că a alăptat primul copil până la vârsta de un an şi cinci luni, iar renunțarea la acest proces a fost grea pentru ambii.

„Eu prima dată când am stopat alăptarea am plâns zile întregi. Şi el foarte greu, şi eu foarte greu, asta probabil a fost ultima legătură pe care am rupt-o dintre noi, care e aşa, mai strânsă”, spune Ecaterina.

La eveniment au fost prezenţi şi medici. Aceştia au explicat că laptele matern are o compoziţie adaptată posibilităţilor de digestie ale copilului şi necesităţilor sale nutriţionale, asigură protecţia antiinfecţioasă şi antialergică. De asemenea, acesta, prin conţinutul bogat în substanţe nutritive protejează micuţul împotriva otitei, meningitei, a infecţiilor respiratorii, a apariţiei diabetului, diareei. De un şir de boli este ferită şi mama care alăptează.

„Beneficiile sunt duble, şi pentru mame şi pentru copii. Copilul alăptat primeşte alimentul ideal, gândit de mama natură, iar femeia nu doar îşi poate reveni mai uşor, dar pe termen lung este protejată de aşa boli precum sunt cancerul ovarian şi cancerul de sân. Sunt studii care demonstrează că copii alăptaţi îşi reduc riscul de a face diabet zaharat, boli cardiovasculare şi obezitate la viaţa adultă”, a declarat Angela Startulat.

În Republica Moldova, Marşul Alăptării este organizat al doilea an consecutiv. Săptămâna Mondială a Alăptării este marcată din anul 1991 în mai mult de 170 de țări.

0 коммент. Добавить
Ошибки:

ссылка на видео

  • Ссылка на видео неправильная