Transportul de mărfuri a crescut în primele luni ale anului

ellitbiz

Transportul de mărfuri a crescut în primele trei luni ale anului cu peste 13 la sută faţă de aceeaşi perioadă din 2016. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în lunile ianuarie - martie au fost transportate aproape trei milioane de tone de mărfuri.

Transportul aerian a înregistrat cea mai însemnată creştere, de peste 34 la sută, iar cel feroviar - de peste 31 la sută. Totodată, în creştere este şi livrarea mărfurilor cu transportul auto, care a crescut cu aproape patru la sută.

Cele mai puţine mărfuri au fost livrate cu transportul fluvial. La bugetul de stat s-ar încasa şi mai mulţi bani, dacă fenomenul transportului ilicit de mărfuri ar fi redus.

Despre aceasta s-a discutat ieri la Guvern. Potrivit lui Pavel Filip, amploarea acestui fenomen impune aplicarea unor pârghii legale care vor asigura securitatea cetățenilor în trafic și vor descuraja activitatea de transport ilicit.

Şeful Executivului a accentuat necesitatea conlucrării între instituţii în vederea unui schimb permanent de informații pentru identificarea prestatorilor ilegali de servicii auto.

În acest sens, va fi creat un grup de lucru care va veni cu soluțiile necesare pentru depășirea problemelor existente.

0 коммент. Добавить
Ошибки:

ссылка на видео

  • Ссылка на видео неправильная