Peste o mie de litri de alcool, confiscat
Polițiștii au oprit pe traseul Hâncești – Cimișlia, la ieșirea din satul Bozieni, un microbuz de model „Mercedes Sprinter”, condus de un bărbat de 34 de ani, domiciliat în municipiul Chișinău. Acesta a declarat polițiștilor că ar fi transportat baloturi de fân.
În urma verificărilor autovehiculului de către ofițerii Direcţiei „Sud” a Inspectoratului național de investigații, în comun cu angajaţii plutonului Hâncești, Cimişlia, Leova din cadrul Inspectoratului naţional de patrulare, sub conducerea procuraturii mun. Chișinău, cu antrenarea ofițerilor de urmărire penală din cadrul Direcție poliție a mun. Chișinău, sub baloturile de fân au fost depistate 48 de vase de plastic, cu o capacitate totală de 1056 litri, pline cu un lichid incolor cu miros specific de alcool. Marfa fiind estimată la aproximativ 80 mii de lei.
ссылка на видео