Explozia din centru, în imagini
Ora 11.15 - locuitorii capitalei află de pe o reţea de socializare că pe o stradă din sectorul Centru al Capitalei a avut loc o explozie. Se întâmplă chiar în faţa unui magazin, lângă cimitirul de pe strada Alexei Mateevici.
Primele imagini sunt filmate cu un telefon mobil, nu se văd urmele vreunei deflagraţii, doar geamul de la intrare este spart, iar la pământ sunt două persoane. Martorul filmează nestingherit, semn că poliţia nu a ajuns deocamdată la faţa locului. După minute bune, însă, zona devine una de nepătruns. Perimetrul este încercuit, iar lângă locul exploziei ajung mai mulţi oameni ai legii, dar şi procurori.
Pe pereţii magazinului se văd urmele unei explozii. Experţii colectează de pe jos nişte rămăşiţe metalice, semn că ar putea fi vorba despre o grenadă. În câteva ore, şeful IGP, Alexandru Pânzari, iese în conferinţă de presă.
Astfel, potrivit lui, în incinta localului ar fi existat un conflict. Un bărbat ar fi luat ţigări şi ar fi refuzat să plătească. În replică, vânzătoarea i-ar fi cerut socoteală. Individul nu ar fi vrut să se conformeze şi, spune Pânzari, a urmat o explozie.
La acel moment, şeful poliţiei naţionale afirma că nu există date clare care să arate ce a fost, de fapt. Exista doar bănuiala că, tipul, fie a scăpat obiectul explozibil din mână, fie că a căzut din rucsac. Poziţia oficială a celor de la Direcţia de Poliţie a capitalei este faptul că, până în după amiaza zilei de astăzi, nu se cunoaşte obiectul deflagraţiei.
Echipa emisiunii "Unitatea de Gardă" a reuşit să facă rost de imagini exclusive cu momentul exploziei. Secvenţe de pe două camere de supraveghere.
Astfel, pe una din ele, cea din interiorul magazinului, este observat bărbatul de la care ar fi pornit scandalul. La un moment dat, el ţine deja ceva în mâini. Nu se vede clar ce anume, dar se poate observa cum ar scoate inelul unei grenade. Cel mai probabil, acţiunile sale au fost observate de acest tânăr care îl împinge uşor. În câteva secunde, se vede explozia.
Poliţia l-a identificat pe acest suspect. Acesta are 50 de ani, şi oamenii legii spun că ar fi dintr-o familie social-vulnerabilă.
Cea de-a doua secvenţă video este de pe o cameră din stradă. Aici, efectele incidentului sunt dezastruoase. A doua victimă este, doar, un simplu trecător. Cel mai probabil, imediat după deflagraţie, bărbatul se prăbuşeşte la pământ.
Până la acest moment, se cunoaşte că în urma incidentului a mai avut de pătimit o persoană care a fost internată la Spitalul de Urgenţă.
Cazul este investigat de poliţiştii din Capitală. Echipa noastră va monitoriza cazul şi vom reveni cu detalii.
ссылка на видео