Foşti angajaţi DIP implicaţi în bătaie

JustMoving

Mai multe persoane au ajuns, noaptea trecută, la poliţie după ce au fost implicate într-un conflict. Totul s-a întâmplat într-un bar din sectorul Botanica al Capitalei. Doi dintre indivizi sunt fraţi. Între ei şi alţi tipi s-a iscat un scandal, iar drept urmare s-ar fi luat la pumni.

Atunci, când lucrurile au scăpat de sub control, angajaţii localului au apăsat butonul de alarmă. Primii au intervenit cei din paza particulară. Până la apariţia poliţiştilor, scandalagiii s-au acuzat reciproc.

Unii dintre ei au ţinut morţiş să specifice şi unde au activat anterior. Astfel, potrivit acestora, ei ar fi foşti angajaţi din cadrul Departamentului Instituţii Penitenciare.

Din imaginile surprinse imediat după finalizarea conflictului, unul din cei implicaţi confirmă faptul că a avut loc bătaia.

Deocamdată, nu este clar care a fost motivul neînţelegerii între bărbaţi, cert este faptul că unul dintre ei a ajuns la spital cu traumatisme.

Cazul este investigat de Inspectoratul de Poliţie Botanica.

0 коммент. Добавить
Ошибки:

ссылка на видео

  • Ссылка на видео неправильная