Suspectat că ar fi furat din cel puțin nouă apartamente

bodrugl20

Un bărbat de 29 de ani, originar dintr-o localitate din raionul Căușeni, a fost arestat fiind învinuit că ar fi comis mai multe furturi din locuințe pe teritoriul capitalei.



La sfârșitul lunii iunie, polițiștii din sectorul Botanica, au fost sesizați de un tânăr de 22 de ani, care a comunicat că din locuință i-au fost sustrase bijuterii din aur și mijloace bănești în valută străină.



Victima a estimat suma prejudiciului la 1 213 817 de lei.



În cadrul măsurilor speciale de investigație și urmărire penală, polițiștii au identificat și reținut persoana suspectă. Acesta ar fi intrat în apartament prin alegere de chei.



Totodată, polițiștii au acumulat probe ce îi demonstrează complicitatea suspectului în alte nouă cazuri de furt din apartamente pe teritoriul capitalei.



La domiciliul bărbatului, polițiștii au depistat și ridicat o parte din bunurile sustrase (bijuterii, bani, telefoane mobile, etc).



În cadrul acțiunilor procesual penale bărbatul și-a recunoscut vina. Acesta riscă de la 7 la 12 ani de închisoare.



În continuare oamenii legii întreprind măsuri de investigație și urmărire penală privind complicitatea acestuia și în alte cazuri analogice înregistrate pe teritoriul mun. Chișinău.



Acțiunile au fost realizate de ofițerii Secției investigare infracțiuni din cadrul Direcției de Poliție, Inspectoratului de Poliție Botanica, de comun cu procurorii Procuraturii mun. Chișinău, Oficiul Botanica.





15 iulie 2022

0 коммент. Добавить
Ошибки:

ссылка на видео

  • Ссылка на видео неправильная