Se înregistrează o creștere a căruţaşilor prinşi beţi în trafic
Statistici alarmante de pe şosele Republicii Moldova. În doar 9 luni, a crescut de 5 ori numărul căruţaşilor prinşi beţi în trafic. Autoritățile spun că tendinţa e de creştere în special în perioada sezonului agricol de toamnă. Astăzi, mai mulţi căruţaşi au fost testați la intrarea în satul Bardar, raionul Ialoveni.
„Astăzi aţi consumat alcool?
- Nu, nu. Eu cu tensiunea. Mă duc nişte grâu să primesc de la Colhoz. ”
„Suflaţi, suflaţi, suflaţi. Ajunge. Zero, zero, opt.”
„De dimineaţă, am băut o jumătate de păhăruţ de vin că am dus nişte păpuşoi la o persoană, da aşa nu cam beau.”
Bărbatul a scăpat de amendă pentru că nu depășise norma admisă de 0,15 mg/l de vapori în aerul expirat. Controlul a continuat și pentru alți căruțași.
„Nu consumez eu defel. E tare periculos cu calul. - De ce? - Calul nu suferă alcool. Şi pentru asta el poate să facă ceva. Să te arunce, să te muşte.”
„Am avut aşa întâmplări când am suit servit, şi... m-a muşcat calul. M-a aruncat din căruţă. - Şi de atunci? - De atunci nu mai consum aşa alcool.”
Unii recunosc că obişnuiesc să urce în căruţă în stare de ebrietate, dar au în cal un ajutor de nădejde.
„ Până acasă m-a dus, şi gata.
- Şi nu aţi mers dumneavoastră, calul singur?
- Da.”
In 9 luni din acest an, 154 de căruţaşi au fost prinşi beţi pe drumurile naţionale, de aproape 5 cinci ori mai mulţi faţă de aceaşi perioadă a anului trecut.
ссылка на видео