Polițiștii capitalei au destructurat un grup infracțional

bodrugl20

Polițiștii capitalei au destructurat un grup infracțional specializat în furturi de catalizatoare de la automobilele de marca ,,Toyota”. Prejudiciul se ridică la un milion și jumătate de lei.

Suspecții, șase tineri cu vârste cuprinse între 20 și 28 de ani și o minoră de 17 ani, au fost reținuți, fiind suspectați de comiterea a peste 30 de furturi de componente auto, săvârșite timp de trei luni în toate sectoarele capitalei.

Aceștia sustrăgeau de la automobile țeava de eșapament și catalizatorul, pe care ulterior le comercializau la preț de 800 de euro.

Indivizii activau pe timp de noapte și fiecare avea un rol bine stabilit.
O parte din bănuiți au fost anterior judecați.

La moment, cei șase suspecți se află în arest pentru 30 de zile, iar minora este cercetată în libertate.

Acțiunile de documentare și reținere au fost desfășurate de ofițerii de investigație ai Poliției capitalei, sub conducerea procurorilor Procuraturii mun. Chișinău, oficiul Buiucani.

0 коммент. Добавить
Ошибки:

ссылка на видео

  • Ссылка на видео неправильная